EXCLUSIV | Misty și Keo, nuntă la Sibiu + piesă împreună! „Acolo am făcut și botezul Aryei și a fost perfect, intim și frumos”

Publicat: 20 dec. 2022, 12:13 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Misty și Keo fac nuntă la Sibiu! Cei doi artiști au planuri mari pentru anul care vine!

Misty și Keo, nuntă la Sibiu și piesă împreună! Cam acestea sunt planurile lor pentru anul 2023!

Cei doi artiști au decis ca în anul care vine facă pasul cel mare, nuntă discretă la Sibiu, orașul lor de suflet de care îi leagă foarte multe amintiri. Și pe plan profesional se pare vor dea lovitura, cei doi pregătesc o piesă împreună!

Misty și Keo vor facă nuntă anul viitor

Despre toate acestea, dar și despre cum și cu cine vor petrece sărbătorile, Alexandra Pavel, alias Misty, ne-a dezvăluit în interviul exclusiv de mai jos.

Ce faceți de Sărbători? Unde le petreceți?

Începem sărbătorile cu serbarea Aryei. Au pregătit o scenetă în care are rolul principal și suntem nerăbdători pentru că nu am putut trage cu ochiul deloc la repetițiile ei, așa că va fi o surpriză mult așteptată de noi părinții.

Continuăm cu o petrecere în Ajun, între prieteni la care va veni și Moșul să-i surprindă pe copii. Pe 25 vom fi în familie, luăm masa cu părinții noștri, s-au întors recent și părinții lui Keo, de la Geneva, va veni și nașa Aryei.

Spre seară, Keo va susține un concert în aer liber în București. Facem o gașcă de prieteni și o duc și pe Arya sa îl vadă.

De Revelion, Keo are concert la Iași și am ales să nu îl însoțim, îl vom aștepta acasă și vom petrece amândouă Revelionul la căldurică în compania unor prieteni și copiii lor.

Ce cadou îți dorești să primești de Crăciun?

Nu știu ce îmi doresc, mă bazez că știe Moșul, sunt convinsă că mă va surprinde frumos. Lăsând gluma la o parte, să fim sănătoși și împreună cu cei dragi, asta este cel mai important.

Misty și Keo, sărbători în familie. Ce fac pe 27 decembrie, de ziua fetiței lor

Fetița voastră i-a făcut scrisoare moșului? Ce își dorește?

Da, bineînțeles că i-a scris Moșului, cu luni de zile în avans. Iar seara când ne băgăm în pat, le mai amintește Spiridușilor care, după spusele ei, sunt peste tot, dar noi nu-i vedem.

Își dorește jucării, tot felul de accesorii și hăinuțe pentru bebelușii ei. Și-a dorit și a primit de Moș Nicolae dulap pentru păpuși.

Ne amuzăm și eu și Keo, ce să facem, trebuie să cumpărăm hăinuțe și pampers pentru “nepoțele”.

Se apropie și ziua ei, în perioada sărbătorilor. Aveți vreun program special?

Fiind născută pe 27 Decembrie, între Crăciun și Revelion, e mai greu să putem organiza o petrecere cu mulți copii, așa cum își dorește ea, fiindcă în perioada sărbătorilor majoritatea sunt fie prinși cu pregătiri pentru sărbători, vizite la bunici, fie plecați în vacanțe, fie răciți…Din acest motiv, anul acesta am organizat petrecerea mult dorită, în avans, chiar la finalul acestei veri, cu mulți invitați, animatori, mascote, multe jocuri, dans, în aer liber. A fost așa cum și-a dorit.

Ne vom pregăti cu un tort și cadouri, și pe 27 , însă nu ne așteptăm să poată veni toți cei invitați, așa că o vom sărbători noi cei din familie.

Misty: „De sărbători nu ne băgăm să gătim, ambele mame sunt experte și gospodine adevărate așa că ne răsfăță cu tot felul de bunătăți”

Gătești de sărbători? Dacă da, ce? Keo te ajută? Se bagă într-ale bucătăriei?

Nu, de sărbători, chiar nu ne băgăm să gătim, ambele mame sunt experte și gospodine adevărate așa că ne răsfăță cu tot felul de bunătăți. Gătesc când este nevoie, ne gătește și mama mea des ceea ce mă “salvează“, iar Keo gătește când și când, de plăcere să ne răsfețe.

În ultimul timp, fiind mai ocupat, nu prea a mai gătit, ne scoate să luăm masa în oraș la unul din restaurantele noastre preferate.

O rețetă pentru cititorii CIAO.RO.

O rețetă pe care o gătesc des este Somon la cuptor.

Ingrediente: 2 linguri ulei,2 căţei de usturoi pisaţi, 1 ¼ linguri zeamă de lămâie, 450 g file de somon, 2 linguri coriandru tocat, sare, piper, felii de lămâie, pentru servire.

Mod de preparare: preîncălzeşti cuptorul la 190 °C. Combini uleiul cu usturoiul, zeamă de lămâie, 1 lingură de coriandru, sare şi piper, după gust. Pui somonul la marinat în acest amestec 15 minute.

Transferi peştele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dai la cuptor aproximativ 15 minute. Serveşti cu restul de coriandru şi felii de lămâie (noi însă preferăm fără usturoi).

Misty și Keo, împreună la clinica de înfrumusețare. Ce tratamente își fac

Cum reușești să te menții? Urmezi vreo dietă? Vei mânca preparate tradiționale de sărbători?

Mănânc cam tot ce poftesc, încerc doar să nu exagerez cu cantitățile. Nu țin diete, mănânc cât pot de sănătos și mă întrețin cu sport și tratamente corporale, mai exact tratamentul Xmagic – radiofrecvență corporală – fiind unul non-invaziv, nedureros și cu rezultate pe un termen lung. Pe acesta îl „combin” cu presoterapie.

Tu și Keo mergeți împreună la clinica de înfrumusețare. Uneori și cu fetița. Ce proceduri vă faceți, de ce mergeți împreună?

Mergem împreună doar atunci când doamna Dr. Daniela Diveică ne realizează amândurora tratamentul PRP scalp, foarte bun pentru sănătatea scalpului și regenerarea părului.

Eu merg mai des singură pentru că îmi fac și alte proceduri pe lângă PRP scalp, printre care și PRP față, Dermalinfusion , Scarlet, epilare definitivă.

Arya ne însoțește doar dacă nu este la grădiniță și o face cu plăcere fiindcă este foarte îndrăgită și răsfățată la clinică de tot personalul. Ba chiar se supără atunci când uneori află că am fost la clinică fără să o iau cu mine sau fără să o luăm cu noi.

Misty: „Avem în plan să facem nunta, discret…undeva în Sibiu. Arya este botezată în aceeași biserică în care a fost botezat și Keo când era mic”

Ce planuri ai pe plan personal pentru anul viitor? Dar profesional?

Avem în plan să facem nunta, discret…undeva în Sibiu. Acolo am făcut și botezul Aryei și a fost perfect, intim și frumos.

Arya este botezată în aceeași biserică în care a fost botezat și Keo când era mic, așa că suntem legați sufletește de Sibiu, avem amintiri multe acolo.

„Pot să vă spun este că printre colaborările pe care le-am pregătit, una dintre piese este împreună cu Keo”

Pe plan profesional, nu vă pot spune prea multe fiindcă vreau să surprind însă ce pot să vă spun este că printre colaborările pe care le-am pregătit, una dintre piese este împreună cu Keo.

Foto: Arhivă Personală

Publicat: 20 dec. 2022, 12:13 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×